Bugetul Clujului pierde și în acest an 28 de milioane de euro

panorama cluj

Cluj-Napoca a pierdut anul trecut 28 de milioane în urma deciziei Guvernului de a repartiza un procent de 43% în loc de 65 % din impozitul pe venit ce revine municipiilor din România în urma adoptării bugetului național. Într-o emsiune radiofonică, primarul Emil Boc a afirmat că cel mai devreme municipiul Cluj-Napoca va avea un buget adoptat în luna martie însă, la fel ca în anul precedent, previziunile sunt că bugetul pe 2019 va fi din nou diminuat cu aproximativ 28 de milioane de euro.

Totodată Emil Boc a anunțat că în perioada imediat următoare vor urma întâlniri în cadrul Asociației municipiilor din România prin care se va cere Guvernului respectarea autonomiei locale și drepturile comunităților locale de a-și utiliza banii pe care îi merită pentru obiective de infrastructură.

"Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro. Anul acesta din datele pe care le avem se pare că din nou vom pierde în jur de 28 de milioane de euro. Nu este o știre certă încă dar este în pregătire în sensul că nu am auzit de la Guvern niciun fel de modificare de atitudine în sensul modificării cotelor care vor reveni municipiilor în urma adoptării bugetului. Dacă anul trecut trebuia să avem o cotă de minim 65 % din impozitul pe venit și am avut 43 %, până la ora aceasta, Guvernul nu a anunțat absolut nimic în plus față de anul trecut în sensul că, dacă nu se schimbă lucrurile și menține aceeași repartizare, vom pierde și anul acesta aproximativ 28 de milioane de euro la bugetul local. Noi vom avea și la Asociația municipiilor întâlniri în perioada aceasta. Vom cere Guvernului să respecte autonomia locală și drepturile comunităților locale de a-și utiliza banii pe care îi merită pentru obiective de infrastructură și nu de a fi centralizați la București, de  acolo, cu pipeta, să se repartizeze după criterii mai mult sau mai puțin cunoscute. Să sperăm că până la urmă rațiunea va învinge. Deocamdată proiectul de buget nu a fost alcătuit de către Guvern, nu a fost înaintat la Parlament, nu au început dezbaterile de la Parlament, nu s-a anunțat o sesiune extraordinară, nu avem buget, nu putem include obiective noi. Ne descurcăm potrivit legii cu 1/12 din bugetul anului trecut. Așa se face potrivit legii  când nu ai adoptat bugetul național. În fiecare lună se adoptă, se face un buget de 1/12 din bugetul anului anterior cu mențiunea că nu poți introduce obiective noi de investiții în plan. Numai printr-un nou buget poți să introduci obiective noi. Prin această perspectivă așteptăm adoptarea bugetului public național pentru ca după aceea, în termen de 45 de zile, noi, autoritățile locale, să adoptăm bugetele locale. Ne putem aștepta să avem buget în martie dacă lucrurile nu se grăbesc", a afirmat Emil Boc la Realitatea FM.

Category
Profile picture for user Eugen Olariu