În comuna Poieni, balansoarele și băncile pentru parcuri sunt ținute sub cheie

comuna poieni

De 3 ani un corp din clădirea bazei sportive stă nefinalizat iar din 4 parcuri promise doar două au fost amenajate. Atunci când se vorbeşte de cheltuirea banului public se constată că, cel mai prost administrator este statul român prin reprezentanții săi. Un exemplu de management defectuos este cel întâlnit în comuna Poieni din județul Cluj. Aici, primarul, principalul ordonator de credite, a cheltuit de la bugetul local sume importante pentru amenajarea unei baze sportive și achiziționarea câtorva bănci și leagăne ce urmau a fi amplasate în parcurile din satele comunei Poieni. De aproape 3 ani un corp din clădirea bazei sportive stă nefinalizat iar din cele 4 parcuri promise doar două au fost amenajate. Mai mult decât atât, lucrările deja efectuate la clădire și, în mare parte plătite din bugetul local, au început să se degradeze ca urmare a intemperiilor.

Deși edilul Gheorghe Constantin Boca a promis în repetate rânduri că încăperea respectivă va fi dotată cu aparate de fitness pe care sportivii care frecventează baza sportivă să le folosească în pregătirea fizică, nici în ziua de azi locuitorii din Poieni nu au văzut pusă în practică promisiunea. Băncile și mobilierul pentru parcuri, gărdulețele şi balansoarele zac sub cheie în magazie.

La trei ani de când a făcut anunțul, nu s-a reușit performanța de a achiziționa respectivele aparate.

comuna poieni

Contactat telefonic, Gheorghe Boca a confirmat faptul că lucrările la sala în care au fost fotografiate balansoarele și băncile nu este finalizată de trei ani. Totodată primarul susține că imaginile au fost postate pe rețelele de socializare în anul 2016, de către concurența de campanie. Culmea este că imaginile au fost postate cu doi ani mai târziu( în 17 iunie 2018) decât susține Gheorghe Boca.

”Suntem la ceva vizită în teren pentru ceva fonduri. De când? Când le-ați văzut? No bine! O fost din 2016 din campanie. N-am vrut să le pun că o fost campanie și atunci nici nu am avut cu cine le instala. Îs instalate de mult. Daaa.. Îs puse în Bologa și Morlaca, în două parcuri. Investiția e undeva la 50.000 dar sunt făcute pentru 4 parcuri. Sala respectivă este goală pentru că facem o sală de fitness acolo. Mai avem ceva de pus, un parchet pe jos. O fost imagini, imagini făcute nici nu știu cine i-o lăsat acolo pă' tovarășii ăștia. Concurența de campanie .... Tavanul... acolo s-o acoperit în 2 etape că jumătate a fost jumătate pe fonduri locale și am acoperit pe jumătate iar printre țiglă și tablă o dat …., o plouat un pic și o dat câteva țigle jos de aceea nu e finalizat. Da' acuma o finalizăm și pe aia. N-am avut niște cofinanțări de aia merge așa, mai greu”, a declarat primarul Gheorghe Boca.

În ceea ce privește băncile și mobilierul pentru parcuri, gărdulețele și balansoarele, acestea zac sub cheie în magazie, pentru că, numai sală de fitness nu poate fi numită. Doar o parte dintre balansoare și bănci au fost montate în Bologa şi Morlaca și asta, doar după ce locuitorii comunei au solicitat în nenumărate rânduri acest lucru. Exemplul prezentat demonstrează încă o dată că, așa cum deja s-a încetățenit prin mai toate județele țării, primarii de comune cheltuie sume importante de bani pentru a acoperi promisiunile electorale, uitând apoi scopul pentru care au fost aleși. Probabil că de teamă să nu fie deteriorate, băncile și balansoarele vor fi ținute la adăpost până anul viitor în luna aprilie-mai, și vor fi inaugurate cu mare fast, astfel încât, cetățenilor să le fie indusă ideea că s-a făcut ceva pentru ei în comună.

Category
Profile picture for user Eugen Olariu