Dan Tarcea: Nu avem nicio solicitare de preluare a unei străzi private în domeniul public al municipiului

dan tarcea

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea a prezentat în cadrul unei emisiuni TV stadiul lucrărilor de asfaltare din Cluj-Napoca și a făcut câteva precizări cu privire la lista străzilor neasfaltate din oraș  care ar urmea să fie modernizate.

”Am început anul acesta cu Bulevardul Nicolae Titulescu, o lucrare extrem de mare pe care am reușit să o finalizăm. Urmează partea de marcaje. De asemenea se lucrează la strada Câmpului. Acolo lucrăm în paralel cu Compania de Apă. Sunt de făcut 24 de branșamente după care, va veni RADP-ul, cei cu care avem contract, unde Primăria este acționar în proporție 100%. Vom reface strada pe tronsonul cuprins de la sensul giratoriu Islazului cu sensul giratoriu de la Câmpului cu Calea Mănăștur. Vom finaliza săptămâna viitoare și lucrările de pe strada Delavrancea. Acolo au avut intervenții și cei de la gaz și cei de la apă. Acum lucrează RADP-ul pentru modernizarea străzii. De asemena vom lucra pe strada Ion Creangă. Înainte să începem noi lucrările, vor interveni cei de la gaz. Pe strada Cuza Vodă au început deja lucrările. Lucrează compania de apă după care vom interveni noi. Toate aceste lucrări sunt dificil de realizat pentru că discutăm de zone foarte aglomerate, dacă discutăm de Cuza Vodă sau de Ion Creangă. Dacă se blochează strada Ion Creangă se blochează tot cartierul Mănăștur. De aceea a trebuit să ne suprapunem cu perioada concediilor și să suprapunem și cu perioada în care pot companiile de gaz, de apă să intervină acolo. Să nu mai fine necesar să spargem alte străzi. În luna iulie vom începe lucrările la strada Bună Ziua, la lărgirea străzii și la modernizare. Este un proiect extrem de mare care am reușit să îl deblocăm după multe, multe insistențe. Suntem în ultima fază în care trebuie să obținem extrasul de carte funciară și autorizația de construire și putem să începem lucrările în luna iulie. Practic, acestea sunt cele mai mari lucrări pe care le vom face în această vară. Sigur că mai avem în vedere să mai facem și strada Șesului și alte străzi care au documentații pe rol, urmând ca după ce vor fi gata documentațiile să trecem la efectuarea lucrărilor de modernizare pe aceste străzi”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Cu privire la  oportunitatea preluării străzilor private de către primărie, Dan Tarcea susține că până în prezent nu a fost înregistrată nicio cerere din partea cetățenilor sau a constructorilor.

”Odată cu modificarea legislației și a Codului Civil procedura de preluare a acestor străzi este mult mai simplă. Practic, cei care locuiesc pe o stradă privată, dacă se adună toți, pentru că toți trebuie să fie de acord, nu putem să preluăm doar componente din acea stradă, trebuie să meargă la notar, să dea o declarație de renunțare la drept sau o donație, orice fel de modalitate. Atunci noi vom putea prelua această stradă în domeniul public. O vom prelua în ampriza existentă adică, dacă strada a fost reglementată printr-un PUZ și ea are doar 4 metri sau 6 metri sau 9 metri sau are 4 metri la început și 6 metri în altă parte, o vom prelua în ampriza existentă. Altfel nu vom putea să facem niciun fel de investiție pe această stradă. Până în acest moment nu avem nicio solicitare de preluare a unei străzi. Sunt doar discuții. S-au interesat oamenii la Primărie. Să vină, să afle procedurile pe care să le urmezi. Procedura este una foarte simplă:Trebuie să se adune, nici nu trebuie să cadastreze strada. Trebuie doar să vină să facă renunțarea la drept la un notar și noi intrăm în ședință de Consiliu local să putem prelua această stradă. Lucrăm pe mai multe paliere. În funcție de cum vom reuși să cadastrăm străzile pentru că sunt diverse provocări la partea de cadastrare. Vom începe cu acele străzi la care avem deja extrasele de carte funciară. Am reușit în ultimii ani să cadastrăm foarte multe străzi la nivelul municipiului Cluj-Napoca. Sigur că le-am prioritizat pe cele pe care trebuie să le modernizăm pe fonduri europene. Pe măsură ce avansăm cu lucrări putem să ieșim cu lista. Am ieși și astăzi dar nu știm care este situația. Când o să avem pregătite toate detaliile și toate datele o să putem să prezentăm și această listă cu străzile care vor urma să fie modernizate în anul următor.”, a declarat Tarcea.

Viceprimarul a precizat că două dintre podurile aflate în lucru în municipiul Cluj-Napoca vor fi finalizate în acest an.

”Se lucrează la 3 poduri. Unul o sa fie terminat până în octombrie. Cel de pe Porțelanuui o sa fie terminat  anul viitor. Fabricii și Podul N vor fi terminate anul acesta”, a afirmat Tarcea.

 

 

Category
Profile picture for user Eugen Olariu