Proiectul autobuzelor școlare se extinde. Primăria a anunța că va achiziționa zece autobuze

transport elevi

Programul autobuzelor școlare a debutat la Cluj-Napoca în 11 septembrie în urma unei propuneri venite în cadrul bugetării participative. După o lună și jumătate de la implementare, transportul dedicat elevilor este considerat de către municipalitate un real succes, motiv pentru care, executivul primăriei a decis extinderea proiectului.

“Am analizat transportul elevilor, care și-a atins scopul. Sunt circa 10.000 de elevi care au folosit mijloacele de transport dedicate în această perioadă. De aceea, am dorit să mergem mai departe. În plus, am conceput un plan ca, din primăvară, să extindem proiectul și la alte cinci sau șase școli din centru”, a declarat Emil Boc în plenul ședinței de Consiliu Local.

În vederea extinderii proiectului transportului dedicat elevilor Emil Boc a anunțat în plenul ședinței de astăzi că Primăria și Compania de Transport Public vor face investiții prin achiziționarea a zece mijloace de transport care vor fi folosite exclusiv la programul autobuzelor școlare. Totodată în vederea unei bune desfășurări a proiectului, pentru că fiecare autobuz școlar are la bord un polițist local, Primăria va face angajări  în cadrul  Direcției Poliției Locale.

”Am demarat procedurile legale pentru cumpărarea a zece autobuze noi. Autobuzele actuale nu răspund cererii, avem nevoie de mijloace de transport potrivite pentru copii. Nu vrem să luăm nici de la alte linii, pentru că nu dorim să coborâm cu niciun milimetru standardele din municipiu. Șase dintre autobuze vor fi cumpărate de Primărie, iar patru, de Compania de Transport Public”, a mai spus primarul.

Category
Profile picture for user InfoCluj.eu