Cheltuielile pentru alcool ale românilor au cea mai mare creștere din UE în ultimul deceniu

bere

Gospodăriile din Uniunea Europeană alocă, în medie, 1,6% din cheltuielile totale de consum pentru băuturi alcoolice, statele membre unde aceasta pondere este peste medie fiind Letonia (4,8%), Estonia (4,7%), Lituania (3,7%), Cehia și Polonia (3,4%), Croația, Ungaria și Finlanda (2,9%) precum și România (2,6%), arată datele publicate joi de Eurostat.

În schimb, gospodăriile din Grecia și Italia alocă mai putin de 1% din cheltuielile totale de consum pentru băuturi alcoolice. În total, în 2019 gospodăriile din UE au cheltuit 117 miliarde de euro (echivalentul a 0,8% din Produsul Intern Brut al UE) pentru băuturi alcoolice. Eurostat subliniază că această cifră nu include băuturile alcoolice plătite în restaurante și hoteluri.

În ultimul deceniu, 2019 comparativ cu 2009, ponderea ocupată de cheltuielile pentru băuturi alcoolice în cheltuielile totale ale gospodăriilor a scazut în 13 state membre. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Lituania (de la 5,5% din cheltuielile totale ale gospodăriilor în 2009 până la 3,7% in 2009, adică o scadere de 1,8 puncte procentuale, urmată de Letonia (scădere de 1,5 puncte procentuale), Bulgaria (scădere de 1,3 puncte procentuale) și Estonia (scădere de 1,1 puncte procentuale).

În contrast, cheltuielile pentru băuturi alcoolice ale gospodariilor au crescut în șapte state membre, cel mai mare avans fiind înregistrat în România, de la 2,1% din cheltuielile totale ale gospodăriilor în 2009 până la 2,6% în 2019, adică o creștere de 0,5 puncte procentuale.

consum alcool ue

În alte șase state membre, Danemarca, Germania, Franța, Italia, Olanda și Slovenia, ponderea cheltuielilor pentru băuturi alcoolice în cheltuielile totale ale gospodăriilor a rămas stabilă.

Category

aeroport