Dej, Gherla și 10 comune din nordul județului au rămas fără apă potabilă

conudcta apa dej

Municipiile Gherla, Dej și zece comune din zona de nord-est a județului Cluj au rămas fără apă potabilă după ce aducțiunea Companiei de Apă Someș s-a rupt la Iclod.

Aducțiunea Companiei de Apă Someș - o țeavă de mare diametru - s-a rupt în zona comunei Iclod și toată partea de nord-est a județului Cluj (municipiile Dej, Gherla și zece comune) a rămas fără apă potabilă.

”Am fost la fața locului și am constatat cu îngrijorare că situația nu este una bună. Clujenii din Gherla, Dej și comunele din zonă trebuie să aibă apă potabilă cât de repede, sper în câteva ore. Fac un apel la responsabilitate, îi invit pe vicepreședinții și președintele Consiliului Județean Cluj să vină la fața locului și să se asigure că instituția din subordine este operativă. Acești lideri județeni sunt bine plătiți de contribuabili pentru a fi permanent la dispoziția clujenilor, prin urmare le solicit să facă teren și să supervizeze lucrările, pentru că este vorba de o intervenție de urgență!”, a declarat deputatul Horia Nasra.

 

Category
Tags
Profile picture for user InfoCluj.eu