OFICIAL Robbie Williams vine la UNTOLD 2019

robbie williams

Organizatorii UNTOLD au anunțat, luni dimineață, în cadrul unei conferințe de presă că pe scena UNTOLD din acest an va urca unul dintre cei mai în vogă artiști ai momentului, Robbie Williams.

"E o ediție aniversară, am făcut un efort suplimentar pentru a duce UNTOLD la un alt nivel. Sunt multe surprize. Va fi și un show special Armin Only,  la care lucrează de câteva luni. Va fi un spectacol unic creat special pentru UNTOLD și va fi singurul loc din lume unde va putea fi văzut. Așteptăm foarte mulți oameni din toată lumea. Cred că UNTOLD își propune măcar pentru o perioadă scurtă să ofere o lume fantastică în care este vorba despre unitate. Avem un spectru foarte larg pentru artiști, pentru a avea diversitate. Suntem bucuroși să dezvoltăm și mai mult această diversitate și le oferim un cadou special fanilor Untold, dar și altor fani care apreciază diverse feluri de muzică. Așa că la UNTOLD va veni cel mai tare enetertainer al vremurilor noastre, Robbie Williams. Are doar trei spectacole în Europa, unul este la UNTOLD.  A fost o negociere intensă, cu siguranță. Vrem ca Untold să fie cât mai divers din punct de vedere muzival. Am construit ceva fantastic într-un timp destul de scurt. Suntem în discuții de o lună, cam așa, sunt multe cerințe. El umple stadioane întregi în lume. Are o producție impresionantă, a vrut să se asigure că are toate condițiile necesare. Va avea parte de unul dintre cele mai bune show-uri ca producție, cât și ca reacție a publicului. Producția la main-stage va fi dublă față de anul trecut și deja, anul trecut a fost impresionantă. Devenim la foarte multe capitole printre cei mai buni din lume. Show-urile vor fi în sine niște mari surprize”, a afirmat Bogdan Buta, director Untold.

"Până acum am vândut peste 60.000 de abonamente. Următoarele vor fi disponibile de miercuri, de la ora 12:00, la preț special de 149 de euro +taxe. Vor avea acces la aceste abonamente doar cei care s-au înregistrat pe site-ul untold.com sau cei care o vor face. Săptămâna viitoare vom pune în vânazre și biletele pentru fiecare zi a festivalului. Suntem sigur că vor fi foarte mulți doritori care doresc să-l vadă pe Robbie Williams și, cu siguranță, vom avea un record de vânzare la abonamente. Săptămnâna viitoare vom anunța și programul festivalului. Încă de la prima ediție am promis că vom deveni un festival care va mulțumi toate gusturile muzicale. În fiecare an am reușit să oferim câte puțin din aceste lucruri, iar acum trecem la nivelul următor, a declarat Edy Chereji, director de marketing Untold.

Astfel, pe lângă Busta Rhymes, Don Diablo, Steve Aoki, Tinie Tempah, Tove Lo, Tujamo, Nicky Romero, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Stormzy, W&W, Jamie Jones B2B Martinez Brothers, Joseph Capriati, Paul Kalkbrenner și mulți alții, Robbie Williams va încânta publicul de la UNTOLD 2019!

 

 

 

Category