Omul care l-a finanțat pe Daniel Meze: E lupul cu blană de miel

turma de oi

Unul dintre oamenii care l-au promovat și implicit l-au susținut financiar pe Daniel Meze a decis să rupă tăcerea. Sherhat Topbas a vorbit despre acest personaj ciudat, cu atitudine de dictator, rătăcit pe meleaguri floreștene, caracterizându-l cu un lup în blană de miel.

Serhat a explicat împrejurările în care l-a cunoscut pe Daniel Meze.

"Prin 2016 am fost hărțuit de Poliția Locală și în luptele mele cu administrația din Florești mi-a răsărit un tip care se agita, care a avut tupeu să se certe cu primarul în parcul din poligon. După acel incident am luat legătura direct cu Daniel Meze, căci despre el era vorba. A zis că mă vizitează a doua zi. La început mi s-a părut un om foarte cumsecade și hotărât să schimbe ceva în bine. În primele noastre întâlniri nici nu mi-a spus că are intenția de a candida la primărie. S-a format oarecum o amiciție iar când a început el să fie chemat pe la ATIF m-a luat și pe mine".

În opinai lui Serhat, Meze nu este un om căruia să îi placă jocul în echipă.

"În luptele mele, dacă m-a ajutat? Nu m-a ajutat. În schimb m-a rugat de mai multe ori să scriu în ziar și să îi finanțez ziarul. Chiar în câteva numere mi-am făcut reclamă ca să nu fie … Să nu dau bani pe degeaba am făcut reclamă. Eu mi-am făcut reclamă în ziarul respectiv el s-a bucurat de bani. Din reclama aceea să nu credeți că am câștigat eu clienți. Pe vremea aceea, 2017-2018, avea o abordare ok. În 2018 spre sfârșit deja s-au cam schimbat lucrurile. A început să dea directive în stânga și în dreapta, inclusiv și mie. “Trebuie făcut aia, trebuie să faci asta. Că ți-am zis să aduci investitori la ziar”. Eu i-am zis că nu e așa. Mai mult eu nu aveam nicio calitate în ziarul respectiv cu atât mai mult să îi aduc lui investitori. Din moment ce vezi o mică-mare schimbare de comportament te resemnezi că zici hai că eu m-am aruncat, dar nu pot să trag pe altul să cadă după mine. În 2019 lucrurile deja stăteau altfel, intrase Marchiș Cristian în decor. Cel târziu o dată la 2 zile, dacă nu în fiecare zi, era la o cafea la mine la birou. Pe Marchiș l-am văzut că e după cum bate vântul. Văzându-mă pe mine mult mai credibil decât Meze a participat la niște acțiun civice alături de mine ( hai cu motopompa să mergem să golim apa din beciurile blocurilor inundate). Nu m-am lăudat cum fac alte persoane. Noi am făcut de omenie. Am ajutat niște oameni, a fost apreciată acțiunea noatră sau nu, asta e".

Intenția de a candida la funcția de primar al comunei Florești a orădeanului era cunoscută înca din 2018.

"Între timp Meze îmi comunicase deja la jumătatea anului 2018 că el vrea să candidaze. Sunt povești că s-ar fi hotărât în 2020 să candideze. Că nu vede pe altcineva. Pe măsură ce începi să cunoști omul, începi să fii mai reticent și mai atent totodată. Toată lumea îmi zicea: Bă ai grijă cu Meze, X,Y,Z îmi ziceau: ai grijă cu Meze. Eu nu sunt omul care să aplec urechea la bârfe. Când a început războiul primarului asupra mea mai puternic, când am avut nevoie de Meze, n-a fost acolo. L-am rugat: poți veni cu un live, să fi făcut un live. Să vadă lumea ce se întâmplă. Nu a fost acolo. În schimb Marchiș a fost lângă mine. E de apreciat din partea lui".

Ședințele de lucru ale orădeanului erau finanțate de alte persoane, printre care și Serhat. La acele ședințe s-au pus bazele proiectelor pe care orădeanul susține că îi aparțin deși au fost ideile celor cu care s-a așezat la masă.

"Întâlnirile de la Deli de exemplu, o mare parte dintre ele, pot să confirme foarte multe persoane, au fost plătite de mine. Nu e vorba de bani aici. Este irelevant. Formase o echipă frumoasă cu oameni deștepți. De acolo a pornit povestea. Omul s-a văzut cu o echipă în spate care muncea pentru el sub formă de voluntariat. El a făcut un grup de lucru de la care și-a însușit ideile pe care acum le prezintă ca fiind ale lui. În momentul de față, toate proiectele lui Daniel Meze sunt din grupul respectiv. Nu vorbim casele modulare pentru rromi, parcul industrial care sunt proiectele mele. Educația e proiectul colegelor mele. La un moment dat oamenii din echipă au început să fie dezechilibrați. Nu mai aveau tragere de inimă dar nici nu povesteau. Avea un stil dictatorial. Se comporta ca și cum erau angajații lui când de fapt acolo era vorba de voluntariat. Am intrat pandemie. Eu am prins drag de acești oameni și am început să iau legătura cu ei, să discutăm de sănătate de una, de alta. Tot mai vedeam rețineri legate de Meze. După pandemie a venit Marchiș, omul lui Meze, și mi-a zis. Eu trebuie să fac ceva, cumva să organizez echipa din nou dar nu trebuie să știe Daniel, să nu se supere pe mine. I-am dat o idee. A strâns oamenii la un loc, discuții peste discuții, alegeri interne, trebuie să avem președinte…vice….toată lumea de acord, prin vot. Din voturile respective numai Marchiș nu a ieșit. De acolo s-a schimbat povestea. S-a dus la Meze și i-a spus cu totul altă variantă, poveste pe care Meze astăzi o strigă în gura mare prin live-uri. M-a acuzat că eu am fost trădătorul. Că eu am trădat, că eu am manipulat oamenii".

Pentru Daniel Meze oamenii nu contează: "Sunteți niște nimeni!".

"L-am chemat pe Meze și i-am zis: Ai dat-o în paranoia. Oamenii aceștia vor să se organizeze. Tu nu ai vrut să intri cu ei în echipa Alternativa Dreaptă și vorbești cu fiecare, altceva în privat. A fost revoltător. A jignit unele persoane pe față, cu cuvinte urâte. Voi sunteți niște nimeni. Eu sunt Daniel Meze. Voi nu o să ajungeți la pragul de 1% dar eu 99,99% o să fiu primar. Cine sunteți voi să vă organizați, să vă alegeți președinte. A dat cu pumnul în masă urlând că el e liderul. La care eu am dat o replică. Liderul este ales, domnule! M-am certat cu el și apoi m-a zăpăcit cu mesajele de iertare. Adică ne pui pe noi să batem din ușă în ușă pe la toate partidele, mai puțin PSD, și nu te-a acceptat nimeni. Chiar a pregătit terenul, a făcut niște bluze pe care era scris: “Partidul Alternativa Dreaptă, pentru Consiliul Local Florești, votăm primar Daniel Meze “. Ne-a cerut banii pe ele. După ce s-au întâmplat toate acestea eu impreună cu colegii mei am stat de vorbă și, punând cap la cap, ne-am trezit cu o mare dezamăgire. Nu ne venea să credem. Și au decis toți, nu eu. Meze după ce nu i-au ieșit treburile și după ce ne-a aruncat jigniri după jigniri, ne-a trimis un mesaj că drumurile noastre s-au despărțit. Nu noi l-am lăsat pe el. Noi am încercat să îl tragem la calea cea dreaptă. Nu ai avut cu cine. Este extrem de instabil. Când se enervează devine instabil. Nu mai ai ce să discuți cu el. Pe lângă aceasta dă în paranoia. Își face filme în cap. Scenarii ca în seriale. Susține că el e lucrat, săpat și tot timpul ne venea în față cu o vorbă de a lui: “Eu filmul ăsta l-am mai văzut. Că eu am mai fost trădat în Oradea”. A rămas  cu niște sechele de pe vremea aia. L-am întrebat: Mă omul lui Dumnezeu, nu crezi tu că nu toată lumea poate să greșească și numai tu să ai dreptate? Nu cumva tu ai făcut aceleași greșeli și în Oradea și se întâmplă fenomenul și aici. Nu cumva ar trebui să ne uităm prima dată în oglină și după aceea să criticăm oamenii? A rămas fără cuvinte. Repet când se enervează are un stil agresiv și nu e în măsură, sub nicio formă, în fața niciunui coleg sau colegă, să  se comporte ca un dictator. Asta era problema oamenilor, se comporta cu ei ca un dictator. El dădea ordin și oamenii trebuiau să execute ce le spunea".

Omul de afaceri susține că nici nu își poate imagina s-ar întâmpla să ajungă Meze din greșeală primar. E  lupul camuflat în miel.

"Dacă erau alegeri atunci când l-am cunoscut, l-aș fi susținut și chiar votat. Acum în 2020 nici nu mă pot gândi la așa ceva. La ce lecții ne-a dat Meze o să îmi fie învățătură pe toată viața. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla să ajungă din greșeală primar. E foarte bun în a vorbi. Floreștiul are nevoi e de un primar nu de un predicator. După am văzut filmele făcute de Meze pe Fecebook. La noi în Turcia se numesc “Metraj scurt și ieftin”. După ce am văzut cum s-a comportat cu colegii mei, nici nu vreau să îmi imaginez când se va așeza pe scaunul de primar și va lua puterea în mână. E foarte agresiv, devine agresiv când se enervează. Are o grămadă de frici care amplifică o mică-mare paranoia. Niciodată nu a fost omul din 2017. A avut mască. E  lupul camuflat în miel", a sus.

Category

aeroport cluj