Primăria Cluj-Napoca a anunțat că va impune unele măsuri care vor duce la o fluidizare a traficului pe Calea Florești. Potrivit reprezentanților administrației locale clujene, Comisia de Circulație a înaintat o propunere de modificare a modului de organizare a parcărilor pe porțiunea cuprinsă între breteaua sud-estică a Podului N și Podul Calvaria, pe sensul spre Cluj-Napoca.
"Pot să vă spun că lucrăm la intrarea în Cluj-Napoca și avem o propunere de la Comisia de Circulație, pentru traficul dinspre Florești spre oraș, pentru a fluidiza transportul în comun. În principiu, este o propunere pe care eu o susțin. Așadar, venind dinspre Florești, parcările care acum sunt oblice și care, adesea, obturează o bandă de circulație, să fie longitudinale, niciuna nu este cu abonament. Măsura de fluidizare va funcționa fie permanent, fie pe intervale orare, vom vedea. Astfel, autobuzul poate să circule mai repede când vine spre oraș, pe Calea Florești. Studiem și cealaltă parte", a afirmat Emil Boc.
Cu privire la benzile dedicate autobuzelor pe Calea Moților, Comisia de Circulație nu a găsit până în prezent o soluție viabilă.