Strada Emil Isac va fi închisă circulației pentru aproape 2 luni

emil isac

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a anunţat că va închide traficul auto  pe strada Emil Isac, între strada Cardinal Iuliu Hossu/G.Barițiu și strada Sindicatelor, în perioada 20 mai 2020-6 iulie 2020.

Pe această stradă se vor executa lucrări de decopertare pentru înlocuire rețea de apă, modernizare rețele electrice si refacere integrală structura rutieră. Lucrările se derulează în cadrul proiectului „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: reabilitare și extindere zona pietonală piața Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete”, proiect finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.

Simultan cu închiderea circulației pe strada Emil Isac, va fi închis și accesul pe strada Alexandru Ciura. Pe perioada lucrărilor, traficul rutier general se va devia pe traseul: strada Cardinal Iuliu Hossu - sens giratoriu - strada Sindicatelor - strada Emil Isac.

Măsura închiderii circulației se va aplica cu excepția riveranilor străzii Constantin Daicoviciu si a celor din zona Pieței Muzeului.

Pentru strada Virgil Fulicea, tronsonul cuprins între str. Emil Isac și strada Paul Chinezu, traseul pe care se va putea asigura accesul este: strada C-tin Daicoviciu - str. Roosevelt - strada Virgil Fulicea (zona înfundată spre strada Emil Isac) - strada Paul Chinezu - strada C-tin Daicoviciu. Pe acest tronson, temporar, parcările vizavi de numerele fără soț se vor desființa pentru a se permite circulația în dublu sens.

Category

clujinnovationparc