Accident pe Dealul Feleacului. Un BMW a ajuns cu roțile în sus 

acident feleac

Un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism marca BMW a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8.30, pe E 60 la coborârea de pe Feleac spre Vâlcele. 

Potrivit primelor informații, șoferul BMW-ului nu a adaptat viteza la condițiile meteo ( carosabil alunecos)  motiv pentru care a deraptat și s-a răsturnat ulterior în afara carosabilului. La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare și o ambulanță. Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

accident 

"Au fost alertate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ. Pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, și ocupanții ieșiți din aceasta. Au fost consultați un bărbat și o femeie, de către echipajul SAJ, care au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate", au transmis repreentanții ISU Cluj. 

Autoturismul era condus de un bărbat de 34 de ani din Turda.  

"În jurul orei 08,25 pe DN 1 E 60 în loc Feleacu la un barbat de 34 ani a condus auto din direcția Turda spre Cluj-Napoca, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers, a rupt parapetul metalic, după care autovehiculul s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporala a cond. auto cât și a pasagerei dreapta față, de 31 ani. Șoferul nu consumase băuturi alcoolice", au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

 

 

Category

aeroport cluj

Profile picture for user InfoCluj.eu