Anna Horvath condamnată la închisoare cu executare pentru că a refuzat munca în folosul comunității

anna horvath

Anna Horvath, fostul viceprimar al Clujului,  a fost condamnată la 2 ani şi 8 luni cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. În motivarea deciziei judecătorești se arată că nu s-a putut stabili o pedeapsă cu suspendare, din cauza refuzului prestării unei munci în folosul comunităţii. (art 91 lit c Cod Penal)


Anna Horvath a refuzat să presteze muncă în folosul comunităţii, considerând că astfel ar recunoaște învinuirile aduse de procurori.  Pe întreg parcursul procesului, fostul viceprimar UDMR al Clujului a susținut că nu se consideră vinovat pentru că a intervenit în urgentarea eliberării unor acte în favoarea omului de afaceri Fodor Zsolt.


Procurorii au susţinut că viceprimarul a pretins de la omul de afaceri, condamnat şi el în același dosar la pedeapsa de 2 ani şi jumătate cu suspendare, suma de 20.000 de ei. Din banii respectivi au fost  achiziţionate un număr de 30 de bilete la festivalurile  Electric Castel şi UNTOLD. În schimbul acestui favor, Anna Horvath i-ar fi promis intervenţia pe lângă angajații Primăriei  în scopul urgentării eliberării unei autorizaţii de construcţie.

 

Category

aeroport

victoria

Profile picture for user InfoCluj.eu