Emil Boc: "Actuala Constituție este o struțo-cămilă. Nu mai este actuală pentru vremurile în care trăim"

constitutia roaniei

Primarul Emil Boc a afirmat în această dimineață în cadrul unei emisiuni radio că actuala Constituție a României este principala sursă de blocaj politic și constituțional din România. În opinia fostului premier al României Constituția adoptată în 1991 este o struțo-cămilă, ne mai fiind actuală pentru vremurile în care trăim. 

Este o temă pe care mediul politic o tratează de o bună parte de vreme. Unii la nivel de principiu, alții la nivel de activitate, alții la nivel de ipoteză. Alegerile anticipate în democrațiile consacrate reprezintă un lucru firesc și necesar atunci când opțiunile electoratului, opțiunile cetățenilor, nu se mai regăsesc actualizate în reprezentarea parlamentară. Alegeri anticipate reprezintă o soluție atunci când există un blocaj la nivel național între executiv și legislativ care nu poate fi soluțioant în democrație decât prin răspunsul tranșant și ferm al titularului puterii care este cetățeanul, adică poporul. Suntem în primă ipoteză: Aceea în care avem un Parlament ales în 2016, conform unei opțiuni a electoratului de atunci. Între timp la 4 ani distanță, avem un profil al electoratului complet schimbat care are cu totul și cu totul alte așteptări. A fost dezamăgit de rezultatele Guvernului care a fost instalat în urma alegerilor din 2016 și și-a exprimat deja prin două alegeri consecutive o altă opțiune politică, o altă orientare, o altă dimensiune.  Am avut alegerile în 2016 după care am avut alegerile europarlamentare din 2019, care foarte clar au arătat că românii nu mai împărtășesc  orientarea politică majoritară din 2016. A venit după aceea o cădere a guvernului în exercițiu ca urmare a faptului că el s-a depărtat de obiectivele pe care și le-a propus în 2016 în fața cetățenilor și a fost dat jos printr-un vot în Parlamentul României. Au urmat alegerile prezidențiale care au reconfirmat cele două lucruri. rezultatele europarlamentare, căderea guvernului  și în consecință electoratul nostru majoritar în România are o cu totul și cu totul altă opțiune politică față de cea care este în Parlamentul României. Legile se fac însă în Parlament și nu pe baza sondajelor de opinie. Nu sondajele de opinie fac legile în această țară. De aceea e nevoie să actualizezi reprezentarea parlamentară cu ceea ce dorește corpul electoral prin mijlaoce democratice. Singurele mijloace democratice sunt alegerile. În această perspectivă realizarea unei concordanțe între ceea ce dorește electoratul și existența în Parlament și implicit la Palatul Victoria, alegerile anticipate reprezintă o necesitate pentru modernizarea României ca o formă de respect pentru cetățenii acestei țări care sunt titularii puterii. Doar așa poți să adopți legi și să promovezi politici în concordanță cu ce așteaptă oamenii dacă ai în Parlament acea reprezentare care să pună în practică ceea ce ei doresc. Actuala Constituție a României este părincipala sursă de blocaj politic și constituțional din România. O spun cu maximă responsabilitate. Ea nu mai este actuală pentru vremurile în care trăim. Ea a fost adoptată în 1991 într-un context politic în care veneam după un regim dictatorial și în mintea celor care au elaborat Constituția în 1991 a fost  să ne alegem în continuare șeful statului, că poporul dorea șă își aleagă conducătorul, dar să nu îi dăm puteri ca nu cumva să se transforme într-un nou dictator, să fie un nou Ceaușescu. Atunci s-a creat o struțo-cămilă, care pentru acele vremuri a fost binevenită, că a temperat prerogativele potențiale a unui șef de stat ales direct. Care putea să derapeze după 50 de ani de comunism și 25 de ani de dictatură destul de cruntă . E de înțeles pentru acea vreme de ce era nevoie de un președinte ales de popor dar cu prerogative foarte limitate. Astăzi în sistemul nostru constituțional și politic avem un conflict major între ce? Între legitimitatea președintelui, dată de alegerea directă de către popor și prerogativele efective pe care le are de a-și pune în practică programul politic pentru care a fost votat de către cetățeni. El are legitimitate dar nu are putere. La Palatul Victoria este invers. Ai putere dar, primul ministru este o persoană numită nu poți să spui că primul ministru are aceeași legitimitate politică precum președintele. Este o persoană care rezultă din majoritatea parlamentară care se creionează în parlament", a declarat Emil Boc. 

Category

clujinnovationparc

lapusan-codrean

Profile picture for user InfoCluj.eu