VIDEO: Candidat la Primăria Florești, promite posturi pe "pile" în administrație 

daniel meze

Unul dintre personajele care a anunțat că intenționează să candideze în vară pentru funcția de primar al comunei Florești, Daniel Meze, le-a sugerat susținătorilor săi, în cadrul unei întruniri electorale că, cei care se vor implica în campanie și își vor dori, vor putea ocupa, la cerere, funcții de conducere la nivelul Primăriei. Printre posturile enumerate de Daniel Meze se regăsesc cel de director la Poliția Locală, șef birou urbanism și cel de șef birou la fonduri europene. 

"Important este să... să dorim să schimbăm ceva. Pentru că nu-i îndeajuns Daniel Meze singur. Daniel Meze trebuie să aibă în spate 10 oameni care să spună: Vreau să candidez la Consiliul Local Florești, pentru că un primar are un Parlament local (CL Florești). Daniel Meze are nevoie de niște oameni care să spună: Vreau eu să fiu șeful Poliției Locale, să coordonez mult mai bine Poliția Locală de cum este coordonată acum. Vreau să aud om care spune:  Vreau eu să fiu arhitectul șef al Floreștiului pentru că actualul arhitect șef al Floreștiului a gestionat tot dezastrul acesta imobiliar, urbanistic din Florești.Trebuie să vrem asta. Dacă nu vom rămâne cu aceștia care sunt. Să zică omul: Vreau eu să fiu directorul viitoarei Direcții de scriere de proiecte pe fonduri europene din Primăria Florești. Primăria Florești nu are o Direcție de scriere pe fonduri europene și să o facem ca să atragem bani europeni să facem toate aceste investiții. Și... să zică cineva: Domnule, DA eu vreau să conduc această Direcție, am eu competența necesară. Plus acolo, nu doar noul director și oameni. Ne trebuie resursă umană. Fiecare "click" poate să se implice, cineva poate să dea un like pe Facebook ", a susținut Daniel Meze. 

Ceea ce nu știe domnul candidat Meze este faptul că orice post public se obține prin concurs, nu prin numire directă făcută de primar. Discursul lui Meze, susținut în 3 februarie în fața simpatizanților săi, demonstrează că acesta nu prea cunoaște legea administrației publice. Mulți văd (ascultă), puțini pricep......Dar ce va face Meze cu actualii funcționari publici? Care vor fi motivele pe care le va invoca pentru a-i concedia sau muta pe alte posturi astfel încât să facă loc în organigramă oamenilor din echipa sa?

Update:

La scurt timp după publicarea materialului, Daniel Meze ne-a contactat pentru a aduce lămuriri cu privire la afirmațiile sale făcute în LIVE-ul de pe Facebook. 

"Eu am făcut un apel ca oamenii să candideze la Consiliul Local Florești și să-și dorească o carieră în administrația publică. Am spus acest lucru public, fiind live pe facebook, nu am spus pe sub masă, la o întâlnire de taină sau la o ședință cu ușile închise" a afirmat Daniel Meze. 

Ulterior apelului telefonic prin care amenința cu procese în instanță pe autorul articolului, Daniel Meze a cerut publicarea unui drept la replică pe care îl redăm mai jos. 

Drept la Replică:

Despre Administrarea Comunei Florești - precizări la un articol din presa locală scris de domnul Eugen Olariu Datorită citării tendențioase și inexacte a unor declarații avute la întâlnirea cu floreștenii de Vineri 31 ianuarie apărute într-un articol al domnului Eugen Olariu vreau să fac următoarele precizări:

1. Eu am îndemnat și îndemn cât mai mulți floreșteni să candideze la Consiliul Local Florești în echipa mea și nu numai.

2. Îndemn cât mai mulți floreșteni să-și dorească o carieră în administrația publiclă locală.

3. Am declarat și susțin aceste lucruri pentru că avem nevoie de resursă umană competentă pentru a conduce această localitate. Cred cu tărie că actuala conducere a Floreștiului și nu mă refer numai la primar, este incompetentă și indolentă. În acest sens am spus și susțin că avem nevoie de altă conducere la Poliția Locală, avem nevoie de alt arhitect șef pentru că actualul arhitect șef a girat și patronat tot dezastrul urbanistic din Florești, avem nevoie de un alt administrator public. Totodată avem nevoie de două direcții noi în Primăria Florești: Direcție de scriere de proiecte cu finanțare europeană și Direcție pentru problemele Asociațiilor de Proprietari și îndemn floreștenii de bună credință și cu competențe să-și dorească o astfel de carieră în administrație. După ce vom câștiga Primăria Florești vom face o analiză a posturilor din Primărie și vom aproba o nouă organigramă de funcții care să corespundă obiectivelor pe care ni le-am propus să le atingem.

4. Am susținut toate aceste lucruri într-o ședință ținută cu ușile deschise fiind filmat și în direct, live, pe facebook, urmărit de mii de floreșteni. Nu am vorbit pe la colțuri, nu am făcut promisiuni nimănui, nu am dat nume de persoane care să ocupe aceste funcții. Eu m-am adresat floreștenilor din sală și celor care ne urmăreau pe facebook în direct.

5. A trage concluzii că „împart posturi pe pile” este total eronat. Posturile în administrație se ocupă prin concurs potrivit legislației. La fel, organigrama primăriei este aprobată de Institutul Național de Administrație. Eu am făcut un apel ca să avem cât mai multe persoane care să-și dorească astfel de funcții și să avem o bază bună de selecție pentru a conduce cât mai bine comuna Florești, a scris Daniel Meze în dreptul la replică transmis. 

Pe surse, Infocluj.eu a aflat că domnul Daniel Meze ar fi avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai PNL Cluj. Nu le publicăm numele celor cu care s-a întâlnit Meze însă putem face un rezumat al discuțiilor. 

Propunerea lui Danile Meze la întâlnirile cu cei din PNL ar fi aceea ca actualul viceprimar Bogdan Pivariu să nu candideze la funcția de primar. Liberalul ar urma să fie numit  secretar de stat lăsându-l  astfel pe Meze candidat la primărie. 

daniel meze elena udrea

Foto: BihorStiri.ro

 

Category
Profile picture for user Eugen Olariu