E oficial: Adrian Falub nu mai este antrenorul Universității Cluj

adrian falub

În urma unei ședințe tehnice, conducerea Universității Cluj a ajuns azi la un acord privind încetarea pe cale amiabilă a colabărării cu antrenorul Adrian Falub. Renunțarea la servicile lui Falub a venit în urma faptului că reprezentanții conducerii s-au arătat nemulțumiți de prestația studenților în partida disputată în ultima întâlnire avută cu Ripensia Timișoara, o echipă fără prea mari pretenții în campionat, care se luptă pentru salvarea de la retrogradare și care, a reușit un egal pe teren propriu cu Universitatea Cluj.

Se vehiculează mai multe nume de posibili înlocuitori ai lui Adrian Falub pe banca tehnică a Universității Cluj printre care se enumeră Constantin Gâlcă, Cristiano Bergodi, Cristi Pustai, Edi Iordănescu( antrenor demis la începutul sezonului de către rivala CFR) sau Claudiu Niculescu. Conducerea clubului a confirmat pentru InfoCluj.eu  faptul că până în prezent nu s-au purtat discuții cu niciunul dintre cei enumerați.

S-a ajuns la un acord privind incetarea amiabila a contractului. Nu am discutat cu nimeni până în prezent cu privire la preluarea echipei, au declarat surse oficiale din cadrul clubului.

Adrian Falub se afla la al treilea mandat pe banca Universității Cluj, pentru care a evouat și din postura de jucător. În actualul mandat de antrenor Adrian Falub a înregistrat șapte meciuri fără înfrângere, în toate competițiile, dintre care patru victorii.

A revenit la clubul său de suflet și și-a pus toată dedicarea și pasiunea în slujba Universității. Din păcate, în fotbal, la fel ca în viață, drumurile se despart uneori, însă porțile rămân întotdeauna deschise. Îi mulțumim lui Adrian Falub pentru toată munca depusă la "U", încununată de revenirea în Liga a II-a, și îi urăm mult succes pe mai departe! ,este  mesajul conducerii Universității postat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Foto: Crisitan Cosma/Facebook pagina oficiala F.C.Universitatea Cluj.

Category