Boc și Tișe, niște fățarnici, mincinoși, lași care au distrus proiectele județului

boc buda

Campania de strângere de semnături pentru susținerea Spitalului Regional de Urgență, inițiativă susținută de PNL Cluj a fost aspru criticată de fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan. Acesta, într-o postare pe contul personal de facebook, i-a acuzat pe Emil Boc și Alin Tișe că toată acțiunea privind strângerea de semnături este una de imagine deoarece problema spitalului județean monobloc putea fi rezolvată încă de acum trei ani. Atunci, în calitate de președinte al CJ Cluj, Seplecan a lansat în spațiul public  ideea achiziționării unei clădiri care putea fi transformată în spital însă, ca urmare a faptului că nu s-a consultat cu Boc și Tișe, a fost mazilit în cadrul unei ședințe de partid.

alin tise

În postarea sa, Mihai Sepelcan i-a caracterizat pe cei doi liberali ca fiind doi oameni fățarnici, mincinoși, lași care au condus municipiul și județul prin minciună, dezinformare, presiune, amenințare și care au distrus toate proiectele județului.

"Acum 3 ani când am vrut să cumpăr clădirea spitalului Pelican și să o transform în spital județean monobloc tovarășii Alin Tișe, Emil Boc, etc au convocat de urgență o ședință de partid în care am fost umilit, jignit, presat, denigrat. Cum îmi permit eu să fac ceva și să nu mă consult cu ei, cum fac eu ceva fără avizul lor, etc. Niște fățarnici, mincinosi, lași care au condus municipiul și judetul prin minciună, dezinformare, presiune, amenințare și au distrus toate proiectele județului. Acum spitalul putea să fie gata și să-l inaugureze în folosul cetățenilor. Dar sunt ei curioși de cetățeni sau de sănătatea acestora? Dacă ei nu au putut “ciupi sau ciuguli” ceva din aceasta combinație să mănânce și gura lor ceva a picat totul. Acum stau în stradă ca milogii să strângă semnături și datorită neputinței lor dau vina pe guvernul PSD-ALDE. Păi maestre, tovarașe Boc ai fost prim-ministru ce naiba ai facut? De ce nu ai alocat banii atunci? Câtă nesimțire, fățărnicie puteți avea și câtă dezinformare puteți face? Chiar nu vă este rușine?", a afirmat  lui Mihai Sepelcan.

Category