Eliminarea pensiilor speciale şi reducerea numărului de parlamentari stă în votul deputaților

eugen tomac

Reprezentanții Partidului Mişcarea Populară (PMP) solicită liderilor PSD, PNL, USR şi ProRomânia să voteze, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru eliminarea pensiilor speciale şi reducerea numărului de parlamentari la 300, două proiecte care au fost adoptate de Senat.

"Ambele proiecte sunt ale PMP, atât cel privind eliminarea pensiilor speciale, cât şi cel privind reducerea numărului de parlamentari la 300, mai e nevoie însă de voinţă politică şi de un vot pentru a fi aplicate", a scris, marţi, preşedintele PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.

Eugen Tomac a adresat o scrisoare deschisă liderilor partidelor parlamentare, în care a subliniat că mai este nevoie doar de votul Camerei Deputaţilor pentru ca aceste proiecte de lege să fie trimise la promulgare.

"Avem nevoie de un vot. Acest vot trebuie dat în plenul Camerei Deputaţilor, pentru că legea privind eliminarea pensiilor pentru parlamentari şi primari a fost adoptată de Senat. Tot doar de un vot ne mai desparte reducerea numărului de parlamentari la 300. Legea este adoptată de Senat şi trebuie să mai dăm un vot în Camera Deputaţilor", a transmis Tomac.

Category

aeroport