PNL Cluj: ”Horia Nasra, un politician mărunt, sluga credincioasă a lui Liviu Dragnea”

nasra

În cadrul primei conferinţe de presă din 2019, deputatul Horia Nasra l-a atacat pe primarul Emil Boc acuzându-l pe acesta de promisiuni mincinoase și de faptul că Alianța Vestului nu este altceva decât un demers strict politic a primarilor pentru a se impune în lupta internă din PNL.

Potrivit lui Nasra, ”Alianța Vestului este un demers strict politic al primarilor din Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad pentru a crea presiune și a se impune în lupta internă din PNL și o modalitate pentru a avea forța de a-și negocia candidați pentru alegerile europarlamenatre”

”Alianța Vestului este un demers strict politic al celor patru primari liberali pentru a crea presiune și a se impune în lupta internă din PNL. Este o modalitate pentru a avea forța de a-și negocia candidați pentru alegerile europarlamenatre, este un exercițiu strict politic intern. Aceasta este miza. Comisarul european Corina Crețu le-a răspuns că nu se pot accesa fonduri europene pe această structură. Nu știu cât de onorabil este pentru Cluj să se asocieze cu niște personaje exotice, cum sunt Nicolae Robu și Gheorghe Falcă”, a afirmat Horia Nasra în cadrul conferinței de presă susținute luni, 7 ianuarie.

nasra dragnea

În replică, reprezentanții PNL Cluj l-au catalogat pe deputatul social-democrat ca fiind  o eroare genetică a politicii romînești și sluga credincioasă a lui Liviu Dragnea. În opinia liberalilor clujeni  singurul obiectiv politic al lui Horia Nasra este acela de a discredita reprezentanții PNL cu scopul de a ascunde sub preș mizeriile pe care Guvernul PSD-ALDE le fac zi de zi împotriva românilor.

Erorile genetice ale politicii românești nu vor avea niciodată capacitatea de a înțelege eforturile depuse de primarii PNL pentru dezvoltarea comunităților locale! Horia Nasra, sluga credincioasă a lui Liviu Dragnea și politicianul care s-a remarcat în cei doi ani de mandat de deputat doar prin gargară ieftină, a făcut o pasiune din a se erija într-un neprihănit politic și care, “nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase”. Singurul obiectiv politic al lui Nasra este acela de a discredita reprezentanții PNL, cu scopul de a ascunde sub preș toate mizeriile pe care colegii săi Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu și întreg Guvernul PSD-ALDE le fac zi de zi împotriva românilor. Astfel de personaje precum Horia Nasra, obișnuit să obțină funcții doar pentru că a știut cum și pe cine să căpușeze, sunt în mod evident o eroare genetică a politicii românești. De când face naveta săptămânal la București, domnului Horia Nasra îi miroase urât Clujul, acest oraș nu îl mai satisface deloc din punct de vedere vizual și chiar afișează un soi de alergie la tot ce înseamnă calitate ridicată a vieții, la performanța administrativă, la evoluția, modernizarea sau europenizarea Clujului. Horia Nasra, cel care nu a fost în stare să aducă 1 leu fonduri către Cluj, mai mult, nu a depus niciun efort pentru deblocarea situației în care se află proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj, obiectiv finanțat de Comisia Europeană și blocat de actualul Guvern, dă acum lecții administrative unor oameni care au contribuit decisiv la ceea ce sunt astăzi Clujul, Oradea, Timișoara sau Arad, și anume cele mai dezvoltate orașe din România din punct de vedere economic, sportiv, educativ, social, cultural sau al infrastructurii.  Din cauza incompetenței actualului Guvern, nu doar în materia absorbției și utilizării fondurilor europene dar și în privința alocării de fonduri guvernamentale pentru finanțarea obiectivelor majore precum Autostrada Transilvania, Spitalul Regional de Urgență, tren de mare viteză sau centura metropolitană, demersul celor 4 primari PNL de a se asocia și de a colabora pentru a absorbi fonduri europene în următorul exercițiu financiar în vederea deblocării și realizării acestor obiective, nu poate fi decât un demers oportun. Să îi acuzi pe primarii Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă sau Nicolae Robu că prin înființarea “Alianței Vestului” urmăresc alte interese decât acelea de a dezvolta comunitățile locale, acest lucru înseamnă să ai mintea obtuză și să fii lipsit de orice raționament politic. Însă, domnule Nasra, “E ușor a scrie versuri,/Când nimic nu ai a spune”, vorba poetului Mihai Eminescu. Ați demonstrat că sunteți un polician mărunt, incapabil să realizați ceva însă expert în a vă lipi imaginea de oameni cu performanțe administrative, că poate așa vor uita cetățenii incompetența și neputința de care dați dovadă, la guvernare fiind”, afirma reprezentanții PNL Cluj într-o postare pe pagina oficiala de Facebook.

 

Category
Profile picture for user InfoCluj.eu