Valentin Cuibus, scrisoare către clujeni 

cuibus

Vă salut pe toți, din nou! 

Sunt Valentin Cuibus. Am ajuns la scrisoarea cu numărul trei. Sunt profesor și faptul că vă reamintesc acest lucru poate să vi se pară desuet. Dar pentru mine a fi profesor, dincolo de enorma responsabilitate pe care trebuie să ți-o asumi, înseamnă a răspunde unei chemări, înseamnă să simți că această profesie te-a ales pe tine, că meriți să o practici, să o înalți la rangul pe care o merită. Când te prezinți societății ca fiind profesor atunci trebuie să știi că lumea are enorm de multe așteptări de la tine și să îți asumi responsabilitatea lor. A fi profesor nu este o simplă meserie, ci o chemare și o dedicare, care dau un sens menirii cu care te naști.

Astăzi, însă, vă scriu despre locuințele sociale, mai precis despre necesitatea acută ca acestea să existe în patrimoniul oricărei administrații publice locale. Democrația românească, o democrație luată prea adesea cu împrumut din cele occidentale, a împărțit societatea, după modelul capitalist, în săraci și bogați. Dar nicio societate nu poate rezista fără pătura de mijloc, care acum, însă, la noi, este extrem de subțire, de variabilă. Cei bogați reprezintă un procent care se poate scrie cu o singură cifră: sub 5%. Ceilalți 95% sunt pătura de mijloc și mai ales, cei care supraviețuiesc improvizându-și viața între salarii, iar pentru unii lipsa unei locuințe are efecte grave asupra vieților lor și ale celor dragi. 

Oare câți dintre aceștia știu că, în conformitate cu legislația în vigoare, orice persoană aflată într-o situaţie de precaritate a veniturilor, situate sub minimul garantat, poate solicita consiliului local al localităţii de domiciliu închirierea unei locuinţe, la un preţ subvenționat?!

Legea Locuinţei (114/1996) definește, în art. 2, lit.c, locuinţa socială drept acea locuinţă „care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei”. Important este și că de aceste locuințe sociale pot beneficia,cu condiția respectării condițiilor de eligibilitate, toate categoriile socio-profesionale, inclusiv profesori, medici, avocați stagiari etc.

Responsabilitatea pentru aplicarea măsurii este atribuită consiliilor locale, care controlează şi răspund de fondul de locuinţe sociale situate pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale respective, fie ele nou construite sau reabilitate.

Cu toate acestea, la nivelul administrației locale din Cluj, această măsură se aplică mult prea puțin. Cauzele? Neglijarea aproape totală a construcției de noi locuințe sociale, eliminarea din circuitul locativ a celor vechi, prin demolare, subutilizarea fondului de locuințe, în pofida creșterii numărului de solicitări. 

Datele Institutului Național de Statistică arată că în Cluj nu a fost finalizată nicio locuință socială din fonduri publice din anul 2014 încoace, iar asta în timp ce bugetul Primăriei Cluj-Napoca numai pe anul 2020 se ridică la 341 de milioane de euro! Decideți dumneavoastră dacă e vorba despre lipsa fondurilor sau lipsa de preocupare și de voință politică!

Ce este de făcut și cum schimbăm asta? Răspunsul este simplu, extrem de simplu: implicarea în a găsi soluții. Cu aceeași chemare și dedicare despre care vă vorbeam la începutul acestei scrisori. Câteva propuneri: transformarea căminelor de elevi nefolosite în locuințe sociale pentru profesori; construirea de locuințe și vânzarea lor către persoanele cu probleme sociale la prețul de construcție (circa 800 de euro/mp); reinvestirea sumelor astfel obținute în noi locuințe sociale. Soluții financiare sunt, trebuie doar să existe voință, că o numim socială, politică sau, simplu, umană!

Pentru că, o spun din nou, Clujul se află unde se află acum datorită comunității, tuturoroamenilor lui, indiferent din ce pătură socială fac parte.

Ceea ce v-am împărtășit aici dovedește încă odată că nimic nu e posibil fără Oameni! Casa Regală a României are sloganul „Nihil Sine Deo!” – „Nimic fără Dumnezeu!”. Experiențele mele de viață m-au determinat să completez: „Nimic fără oameni!”. Aparținem comunității, ne-a dat cât am putut noi primi, firesc este să îi dăm ceva înapoi comunității!

Sunt Valentin Cuibus! Am multe să vă împărtășesc, pentru că aici mi-am trăit întregul care am devenit. Îmi doresc să devin unul dintre clujenii care rămân în memoria orașului! Voi candida la Primăria municipiului Cluj-Napoca din partea Partidului Social Democrat (P.S.D.) și foarte important pentru mine și pentru noi toți este să ne facem datoria civică și să mergem la vot în 27 septembrie.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii,

Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru comunitate!

Valentin Cuibus

Candidat Primar

Municipiul Cluj-Napoca 

 

 

 

Category

aeroport cluj

Profile picture for user InfoCluj.eu