Dacă se vrea, se poate. Soluții de compromis pentru zona turistică Padiș

padis

La începutul acestui an s-a anunțat interzicerea campării în Poiana Glăvoi, loc cunoscut iubitorilor de munte sub denumirea La Grajduri, din cauza mizeriilor și a gunoaielor din zona respectivă.

Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni a afirmat că există o soluție de compromis, până se găseste o variantă de a gestiona mizeria din zonă.

Potrivit lui Moș, administrația Parcului Natural Apusenise dorește implementarea unui camping organizat și disciplinarea turiștilor.

Soluția propusă de Alin Moș este una foarte simplă: amplsarea în Poiana Glăvoi de toalete ecologice și pubele mari, rezistente pentru colectarea deșeurilor. O altă propunere ar fi instituirea unei taxe minime pentru campare astfel încât să fie acoperite costurile pentru întreținerea acestor obiective. Primăria comunei Pietroasa, proprietarul terenului, trebuie să își asume acest lucru. Aici lucrurile se blochează, ca de obicei, în birocrație și lipsa de interes. În ultimii ani în Glăvoi a prosperat un consumerism de bâlci. Au apărut dughene, frigidere, generatoare de curent, apă captată din pârâu. Odată cu aceste investiții au apărut implicit peturi, ambalaje și alte deșeuri menajere lăsate în mare parte de cei care se ocupă de comerțul la dugheană.

padis

Turistul de Padiș e turist de traseu, nu de porumb fiert vată pe băț și acadele. O mare parte din mizeria din Glăvoi provine de la aceste tarabe. Restul, e de la sine înțeles. Proprietarii tarabelor sunt cunoscuți ca fiind apropiați ai primarului din Pietroasa. Aceștia au fost acționați în judecată de către administrația Parcului Natural Apuseni și au fost somați sa desființeze bâlciul și să plece. Nu au plecat iar iubitorii muntelui nu se pot bucura de natură din cauza unora care sfidează atât legi adminsitrative cât și cele mai mici regului ale bunului simț.  

Category