Pot lua în avion, în bagajul de mână, o pungă de 10 kilograme carne de porc congelată?

avion aeroport

Mulți pasageri, atunci când călătoresc cu avionul, își pun adesea întrebarea ce alimente sunt admise în bagajul de mână potrivit regulilor internaționale din aviația civilă. În loc să consulte site-urile de specialitate, aceștia preferă să apeleze la grupurile de pe Facebook din care fac parte pentru a cere sfaturi.

Este cunoscut faptul că regulile în materie de obiecte, respectiv de alimente,  ce pot  fi luate la bordul aeronavelor diferă de la o companie aeriană la alta și de la o regiune la alta. Totodată personalul de securitate de la aeroport poate impune pasagerului să renunțe la anumite obiecte aflate în bagajul de mână, dacă se consideră că acesta prezintă un potențial risc pentru zbor.

O întrebare amuzantă privind transportul alimentelor în bagajul de mână într-o aeronavă a fost adresată de Liliana P. pe grupulul “Români în Spania”.

"În bagajul de mână de 10 kg pot pune o pungă de carne de porc congelată?", a postat Liliana P. pe grupul Români în Spania

În mai puțin de 3 ore, postarea Lilianei P. a adunat peste 250 de comentarii din partea membrilor grupului Români în Spania, cu păreri pro și contra, privind intenția de a transporta în avion, în bagajul de mână, cele 10 kilograme de carne congelată.

romani in spania


Cristina Stoian: Legal nu este voie daca nu este vidată si cu etitueta de provenienta.Ca lasă la vama e alta treabă.

Joe Geo Ilie: Să nu aveți lichide în rest nu au treabă cu produsele solide...!!.

Hoana Ana:Nu! Nu e voie carne de porc la aeroport . Daca aveai bagaj de cala ...si carnea era stampilata (de magazin) ambalata VIDATA puteai duce...dar nu in bagajul de mânã.. E noua restrictie carnea de porc produs propriu

Vasile Bob: Sub nici o forma nu se admit produse din carne, fie de porc, vita, peste! Doar la cala puteti face acest lucru!

David Cosmin Stan: Dacā vezi cā se descongeleazā poti sa faci si un gratar în avión

Marius Denodorf:Da, e voie cu condiția să puneți și niște murături.

Gheorghe Si Nicoleta Dogaru: Am dus fata in ian la aeroport si tot ce era de porc le scoteau si le aruncau nu primea pe nimeni din cauza pestei porcine .

Bogdan Noia: Romanul tot roman ,bagaj 10 kg si vrei sa iei carne de porc congelata da unde mergi tu nu exista carne de porc ?

Comentariile la postarea Lilianei au dezvăluit pe de altă parte ce alimente transportă românii în bagajul de mână din avion atunci când se deplasează în străinătate.

Cristi Moldovan: Eu am pus in 3 genti cu copii carne si branza peste 10 kg !

Bianca Berinde: Eu am adus un borcan de 5 litrii cu sarmale gata facute. Cumpara un borcan de plastic. Si pune o acolo

Daniela Enrique: Nu fac mișto plecăm in belgia săptămână viitoare si avem doar bagaj de mână și vreau sa iau pt fiumiu castraveti din românia.

Daniela Enrique: Si eu am trecut cu capsuni din românia anu trecut si nu am avut probleme.

Sinziana Balu: In bagajul de mana se poate lua orice in afara de lichide... eu am venit saptamana trecuta din tara si am adus atat carne, cas(branza) cat si salamuri.. si nu mi au zis nimic, nici macar nu au deschis bagajul sa vada ce fel de carne am, spacific ca am avut carnea congelata

Elena Nastase: E carne peste tot unde te duci.de ce trebuie sa cari carnea e un suvenir ?

Rodyca Rody: De cate ori or venit fetele la mine mi-au adus .și salam și crenvurști.numai lichide să nu ai

Mariana Mari: Poti lua linistita...era o doamna in fata mea care avea vreo 5 kg.de branza si restul produse alimentaré in bagajul de mana. A lasato sa treaca. plecare din Bucuresti. Ma.m mirat si eu

Balan Cristian: Scumpă doamnă, în bagajul de cală poți pune liniștită carne, brânză,gemuri etc în cel de cabină pui dar la risc, depinde cine este la monitor. Eu am pus carne și cârnați congelați în bagajul de mână la cabină,nu l-au desfăcut dar,nu vă recomand.....este la risc.Oricum dacă îl desface nu se întâmplă nimic grav, vă aruncă pachetul cu carne și atât.

Oana Bianca: eu nu pot și nici nu mai am la cine merge acasă...merg foarte rar în România. Dar de fiecare data când merg îmi aduc câte ceva... Ultima data mi-am adus miere de albine, semințe de pătrunjel, mărar și leuștean, semințe negre crude sa mi le fac pe gustul meu...si tot felul de dulciuri care pe aici nu le găsesc ori nu au același gust. Nu prețul e problema... Amintirile din copilărie, gustul și dorul de casa ne fac sa "cărăm" lucruri de acasă... Încercăm sa luam cu noi o bucățică din ce am fost!

Violeta Prisacariu: O cunostinta a trecut la inceputul lunei ianuarie, cu diverse preparate inclusiv doua pasari congelate,din Bacau .

 

Category
Profile picture for user InfoCluj.eu