
Primarului municipiului Cluj-Napoca „i-a sărit muștarul” în direct în cadrul unei emisiuni radio atunci când a fost întrebat de moderator despre soluțiile de trafic dintre Florești și Cluj-Napoca.
Moderatorul emisiunii i-a cerut edilului o părere despre „Centura nord” a Floreştiului amenajată în prelungirea străzii Donath și care este o soluție alternativă la drumul național E60 pe care aproape zilnic are loc câte un accident fapt ce duce la blocaje în trafic.
„Este o crimă pentru Grigorescu şi trebuie să înceteze la un moment dat. Aia niciodată n-a fost drum de centură. Cum s-a făcut aia nu intru în detalii… Dar acea soluţie este o crimă pentru oamenii din Grigorescu, pentru că trebuie să suporte, în mod absolut nejustificat, un disconfort major”, a răspuns primarul municipiului Cluj-Napoca.
„Soluţie nu putem găsi cu primăriile Floreşti, Baciu etc?”, a fost întrebarea realizatorului emisiunii.
„Ce soluţie aţi vedea d-voastră? Ce soluţii poţi să vezi?”, a răspuns edilul, întrebând.
„Un drum prin Hoia, de exemplu”, a continuat realizatorul.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, vizibil iritat, a ridicat tonul în direct.
„E rezervaţie naturală, nu vorbiţi de drumuri prin Hoia. Se leagă de fiecare copac activiştii şi voi vreţi să faceţi drum? Nu trebuie să vorbiţi lucruri din astea. Nu sunt aşa de uşor de făcut. Acolo este o zonă care nu permite să te duci cu maşinile şi cu tirurile, e zonă de protecţie naturală. De aia m-am străduit, când am văzut toată amploarea asta, n-am stat cu mâinile în sân şi m-am apucat să fac şi centură, să fac şi metrou, şi tren metropolitan”, a afirmat edilul.
Trebuie să reamintim cititorilor că asfaltarea drumului agricol de pe Dealul de nord al Floreștiului este una dintre marile realizări ale fostului primar liberal al comunei, Horia Petru Șulea, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru acte de corupție.
Totodată primarul municipiului Cluj-Napoca se pare că a uitat ce autorizații de construire a semnat în ultimii ani pe strada Donath din moment ce, pe respectiva stradă FĂRĂ TROTUARE, au răsărit ca ciupercile după ploaie câteva zeci de locuințe. Acele imobile nu sunt o crimă la siguranța cetățenilor care sunt nevoiți să se deplaseze pe partea carosabilă?