
Municipalitatea clujeană anunță că începând de azi, 4 aprilie, stația P-ța Gării Sud se mută pe strada Horea, în contextul lucrărilor de modernizare din zonă.
„Începând de astăzi, 04.04.2022, ca urmare a lucrărilor de modernizare din zona P-ța Gării Sud, stația va fi relocată până la finalizarea lucrărilor pe str. Horea, între str. I.L. Caragiale și P-ța Gării”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
Din 31 martie patru stații de transport în comun au fost relocate în zona Bulevardului 21 Decembrie 1989, în cadrul proiectului de reabilitare a zonei. Acestea au fost mutate pe pozițiile definitive din proiect.