Școala online, din punct de vedere calitativ, sub nivelul orelor față în față

elevi cu telefon

Aproape trei sferturi dintre elevi consideră că din punct de vedere calitativ cursurile online nu au fost la fel de eficiente ca cele faţă în faţă, oboseala şi calitatea transmisiunii fiind principalele probleme cu care s-au confruntat, relevă o consultare lanstă de Consiliul Naţional al Elevilor.

”În urmă cu câteva zile, Consiliul Naţional al Elevilor, unica structură de reprezentare a elevilor din România, a lansat o consultare referitoare la pierderile pe plan educaţional resimţite după pandemie, la care au participat peste 11.000 de respondenţi. În urma centralizării rezultatelor, reprezentanţii elevilor au redactat un raport cu propuneri şi recomandări, pe care îl vor folosi în dialogul cu Ministerul Educaţiei. Conform rezultatelor consultării, se poate constata faptul că aproape trei sferturi (74,5%) dintre elevi consideră că şcoala online nu a fost la fel de calitativă ca cea faţă în faţă, iar 82,9% dintre elevi consideră că nu au putut asimila materia în aceeaşi măsură precum dacă ar fi fost la şcoală fizic”, anunţă Consiliul Naţional al Elevilor.

Printre problemele semnalate de cei peste 11.000 de respondenţi, se află: oboseala (58.2%); calitatea transmisiunii (52.1%); modul de predare (43.1%); neînţelegea materiei (41.3%); imposibilitatea de a se exprima (23.9%); lipsa mijloacelor tehnice (23.9%); incertitudinea (18.4%); neorganizarea orelor (14.3%). În acest caz, elevii au putut selecta mai multe variante de răspuns.

Mai mult de jumătate din respondenţi (50,7%) consideră că materia a fost integral parcursă doar la unele obiecte de studiu, în timp ce 45% susţin că aceasta a fost atinsă în totalitate. Totuşi, 4,3% dintre respondenţi au apreciat că informaţia nu a fost parcursă integral la nicio disciplină.

 

De asemenea, peste două treimi (70,9%) dintre respondenţi au declarat că orele suplimentare de recuperare a materiei ar fi utile în parcursul lor educaţional, deşi această posibilitate este rar promovată în spaţiul şcolar, sub forma cursurilor remediale.

Category

turlish