Alexandru Chipciu, așa cum a devenit o obișnuință pentru căpitanul “Șepcilor roșii”, a oferit, după victoria Universității contra FCU Craiova, scor 4-3, un interviu senzațional. Pentru criticile încasate în urma înfrângerii din etapa precedentă în fața Rapidului, Chipciu a dat replica: “Elefanții au dat 4 goluri azi!“.
“Ne-au ieșit toate dar, până la un anumit timp din joc, le-au ieșit și lor toate. Nouă ne-a ieșit cu una mai mult. Per total a fost un joc frumos pentru spectatori. Au fost multe goluri dar în teren le trăiești mai greu când iei gol. Când ai 1-0 să revii de la 2-1 … nu știu, treci la niște stări emoționale foarte înalte, foarte joase. Din teren e mai greu de gestionat. După meci victoria e frumoasă. După umilințele pe care le-am avut anul trecut cu ei, era cazul să câștigăm și noi. Eu oricum sun tâmpit în timpul meciului și dacă nu… mă și motivez când… cert pe cineva. Îmi dă și mie o stare mai bună de nerv și parcă am mai multă putere când sunt nervos. Colegii mei sunt supărați pe mine că mai depășesc limita câteodată. În același timp, sper ca 5 % să îi motivez și să schimbăm lucrurile. La faza aia eram supărat că aveam noi mingea în 11 metri să dăm gol și de acolo au dat ei gol. Clar, nu ne certăm în timpul meciului doar ne agităm așa puțin. Avem o relație bună în afara terenului. Treaba asta cu căpitanul nu îmi place deloc și nu fac pe modestul. Lideri trebuie să fim toți prin ceea ce facem în teren. Un lider trebuie să facă ceva pe teren. Astăzi eu personal am dat goluri. Nistor a dat goluri. Ca să fac o paralelă am văzut că au fost comentarii după meciul cu Rapid. Ne-au făcut… au fost oameni care ne-au spus: “Elefanți, brontozaurii ăștia, dinozaurii” și ne-au și motivat. Elefanții au dat patru goluri azi! Dacă ne uităm în meciul cu Rapid până la scorul de 1-0, prima repriză vreau să spun, meciul a fost acolo. Am avut și noi o ocazie două, au avut și ei o ocazie două. Ca intensitate am fost aproape unii de alții. La 3-0 e greu să mai vorbești de atitudine că tu, emoțional, ești jos, nu mai ai putere să te mai lupți. Dacă era 0-0 toată lumea avea atitudine. Asta mi se pare forțată că toată lumea spune că nu am avut atitudine” a declarat Alexandru Chipciu la finalul partidei cu FCU Craiova.