Ca urmare a faptului că pe stadionul Cluj Arena se desfășoară "concertul" Untold, partida dintre ”U” Cluj și Dinamo București, din runda a 4-a a Superligii, a avut loc pe stadionul ”Gaz Metan” din Mediaș. Oficial la partidă au asistat 6.800 de spectatori.
Studenții au prestat un joc fără determinare fapt ce aproape i-a costat cele trei puncte puse în joc. După o primă repriză neconvingătoare ”U” Cluj a remizat cu Dinamo (1-1).
Universitatea putea deschide scorul în minutul 11 prin Alex Chipciu. Rămas singur cu portarul, căpitanul studenților a încercat o scăriță din patru metri însă balonul a trecut puțin pe lângă stâlpul din dreapta porții apărate de Golubovici.
La patru minute mai târziu a venit și replica dinamoviștilor. După o minge recuperată la centrul terenului Denis Politic driblează apărarea clujeană și îl învinge pe Gorcea. Chipciu a trecut pe lângă egalare în minutul 23 însă șutul cu latul din 6 metri a fost respins de apărarea dinamovistă. După marcarea golului elevii antrenați de Ovidiu Burcă nu au mai pus în pericol poarta lui Gorcea însă nici clujenii nu au convins iar scorul la pauză a rămas 0-1.
Universitatea Cluj a marcat repede după revenirea de la vestiare. În minutul 51 Daniel Popa egalează cu o lovitură de cap bine plasată din 6 metri după o centrare excelentă a lui Vătăjelu. Repriza secundă a fost dominată de elevii antrenați de Anton Petrea însă fără ca tabela de marcaj să fie modificată până la finalul partidei. În urma egalului cu Dinamo U Cluj ocupă poziția 9 în clasamentul Ligii 1.
Echipe de start:
U Cluj: Gorcea - Dimitrov, Miron, Al. Mitrea, Vătăjelu - Bic, I. Filip, Nistor - D. Popa, I. Stoica, Al. Chipciu
Rezerve: Iliev, Oancea, Pițian, Călugăr, Perianu, Hofman, Tescan, Calcan, Popadiuc.
Antrenor: Anton Petrea
Dinamo: Golubovici - C. Costin, Giafer, R. Grigore, De Moura - Larrucea - Bani, Iglesias, N. Roșu, Politic -Țîră
Rezerve: Dujmovic, Bena, Gregorio, Borcea, Abdallah, Patriche, Amzăr, Ilic, Al. irimia
Antrenor: Ovidiu Burcă
Arbitru: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe