Rocsana Contraș, portretul unui deceniu de voluntariat

contras

Unii au totul și nu dăruiesc nimic, alții au puțin și încearcă să ofere totul. Există momente în viață în care pentru unele persoane ești totul.

“Ce pentru noi înseamnă puțin, pentru unii e totul”

Pentru o fetiță de doar 11 ani, crescută într-un centru de minori dintr-un județ învecinat Clujului, Rocsana Contraș este în aceste zile soră, mamă, prietenă. Timp de 5 zile micuța va petrece Crăciunul în familie, o altă familie decât cea în care a fost obișnuită în centrul de minori.

Rocsana Contraș, unul dintre cei mai activi voluntari din județul Cluj povestit ce înseamnă pentru ea noțiunea de voluntar, cum prin acțiunile sale a ajuns să aducă zămbetul pe buze multor familii aflate în situații materiale precare.

Ce însemnă viața de voluntar, ca timp, ca resurse financiare?

Voluntar, cel puțin ce fac eu, ce facem noi cei din grupul de prieteni și organizațiile din care fac parte și pe care le susțin, alături de care în fiecare an am derulat proiecte de voluntariat de toate genurile, nu înseamnă să aștepți să vină sărbătorile și să faci un pachețel două pentru o familie necăjită sau pentru o bunicuță dintr-un sat de la “capătul lumii” care are anumite lipsuri. A fi voluntar, din punctul meu de vedere înseamnă să participi la minim două campanii de ecologizare, o campanie de împădurire, și, bineînțeles la campaniile dedicate copiilor de 1 iunie, începutul anului școlar, Paști, Moș Nicolae, Craciun,  și bineînțeles să participi la o campanie  dedicată vârstinicilor și persoanelor cu dizabilități.

În ceea ce privește campaniile umanitare, am familii la care de mai bine de 9 ani merg în casele lor. Sunt familii care, atunci când le-am  trecut prima dată pragul casei,  aveau 4 copii și doi bebeluși. Acum, acei copii merg la școală și mai au încă 2 frați. Prin activitățile de voluntariat desfășurate am reușit să îi sprijinim să înceapă fiecare an școlar în condiții decente, să aibă minimul necesar, acel minim pe care părinții lor nu și-l permiteau din cauza situației materiale precare.  Totodată, în unele cazuri, i-am spijinit pe părinți să își găsească un loc de muncă astfel încât să le ofere acestor suflete minunate un trai decent.

Cum se desfășoară activitatea de voluntariat?

Așa cum e firesc, aceste activități implică mult efort personal și financiar. Au existat momente când am luat ultimii bani din casă și cu fiica-mea de mână am dat o mână de ajutor unei familii ce a rămas fără acoperiș într-o iarnă. Casa unei familii din Vultureni a ars în întregime chiar de Moș Nicolae. Țin minte cum alături de câțiva prieteni am mers să sprijinim familia respectivă. Le-am luat inclusiv electorcasnice. Aveau o anexă ce a scăpat de incendiu și pe care o pregăteau să treacă iarna. Am reușit să dotăm improvizația respectivă, pentru că numai casă nu se putea numi, cu toate cele necesare.

contras1

Campaniile desfășurate în satele din Apuseni au fost dedicate în special persoanelor cu dizabilități. Alături de medici, paramedici, echipaj complet să spunem, s-a reușit diagnosticarea mai multor persoane care nu aveau posibilitate să se deplaseze la un cabinet medical sau să fie consultate de un medic specialist. Știam care sunt cazurile de la asistenții sociali. Aveam diagnostic. Știam care sunt bolile de care suferă iar după ce s-a făcut o reevaluare a pacientului s-a mărit medicamentația.  Aveau medicamente expirate sau le lipseau cu desăvârșire. Am întâlnit cazuri în care  persoane în vârstă, fără aparținători, au avut nevoie de ajutor pentru a se putea ridica din pat. Erau imobilizați și trăiau în condiții de igienă precare. Dormeau pe saltele de paie în locuințe fără încălzire.  S-au bucurat cu lacrimi în ochi atunci când le-a fost adus un pat sau o sobă.

Ce înseamnă timpul alocat acestor cazuri sociale de care vă ocupați cu atâta dăruire?

Anul trecut, timp de 6 săptămâni înaintea sărbătorilor de iarnă, în fiecare zi, fără nicio exepție, m-am deplasat prin județ la cazurile pe care le aveam în evidență. Am terminat în Ajunul Cărciunului, fără brad, fără să apuc să gătesc. N-am apucat să fac nici sarmale. Ce mă bucură este faptul că fetița mea e mândră de mine. Înțelege că, deși sunt momente când nu mă are langă ea așa cum și-ar dori, există alți copilași care nu au pe nimeni. Sunt mândră de fiica-mea că a înțeles ce înseamnă a face bine. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă în special, își face ordine în haine și jucării. Își înjumătățește și uneori chiar renunță la lucruri pentru a le dona și a face fericiți alți copii. Pentru noi sunt lucruri mărunte. Ce pentru noi însamnă puțin, pentru unii e totul. Există multe cazuri de familii nevoiașe în tot județul Cluj.

Ești bugetar, cu un minor în înteținere. Cum gestionezi și puținul pe care îl ai?

A oferi înseamană mult. Pentru mulți oameni, puterea exemplului funcționează, dă roade cu alte cuvinte. Oamenii care mă cunosc și care îmi știu posibilățile financiare au ajuns să se mobilizeze să sară în ajutorul cauzelor pe care le susțin. Am reușit să creăm o comunitate. Nu sunt foarte mulți cei care sprijină în mod constant dar, în toți acești ani am întâlnit multe persoane care fac același lucru la fel ca mine. Am reușit să ne organizăm, să creăm o bază de date cu aceste cazuri sociale. În colaborare cu asistenții sociali care ne ajută cu listele persoanelor aflate în nevoie,  am grupat cazurile și am ajuns să ne susținem reciproc. S-a ajuns ca în fiecare caz să fie cunoscute nevoile.

contras

Despre mine? Provin dintr-o familie în care ambii părinți sunt plecați în străinătate de când eram minoră. Amândoi părinții trăiesc în Spania. Eu cresc un copil de 16 ani singură și, evident, în toți acești ani am avut momente în care nu mi-a fost ușor dar nu mă plâng. În acele momente în care nu mi-a fost ușor am conștientizat că sunt oameni care au mai puțin decât noi și care au nevoie de ajutor. Nu cred că aș fi reușit să fac ceea ce fac dacă nu treceam prin momentele acelea dificile, când nu îți permiți lucruri, când trebuie să fii foarte atent cum îți gestionezi resursele.  Recunosc. Sunt un copil lăsat în Romania anilor 99 . Câțiva ani mai târziu, două fetițe de liceu (eu și sora mea) ajungeau să trăiască singure în Cluj. Ulterior sora mea a plecat la facultate la Sibiu și am rămas singură. Sunt 10 ani de când e în SUA. Mai am un frate, preot în Italia. În prezent pot spune că sunt echilibrată financiar, cu studii finalizate, cu un job ce îmi place. În această situație de echilibru, de stabilitate în viața personală, nu pot să nu mă uit în trecut la momentele în care mi-a fost greu. Sunt foarte mulți oameni singuri, fără familie, fără potență financiară care nu au niciun sprijin. Ce fac în prezent, în calitate de voluntar, pot spune că totul a pornit de la experiența personală. Intri în casa unei familii și observi că acea familie a avut nevoie doar de un imbold, de un umăr pe care să se sprijine pentru o perioadă scurtă, pentru a-și lua avânt în viață. În unele cazuri vezi cum acele familii ajung  să refuze sprijinitul tău și se alătură acțiunilor de voluntariat. E un lucru impresionant. Copiii cărora le ducem rechizite și îi ajutăm să înceapă anul școalar cu tot ce le trebuie ajung să ne ofere satisfacție, nouă celor care facem voluntariat, prin rezultatele bune la învățătură și prin faptul că frecventează școala. Dacă îi întrebi ce își doresc să le aducă Moșul ei spun: O hartă sau o carte de povești sau un glob pământesc. Îi vezi că cer lucruri pentru dezvoltarea personală. Ar putea să ceară cosmetice sau o haină mai bună sau un telefon.

E adevărat că în această perioadă de pandemie au fost câteva cazuri în care au cerut pentru învățământul online câte un laptop. E cunoscut cazul din zona de munte a județului când copilul nu a primit de la școală o tabletă iar părinții nu își permiteau un smartphone.

Cum această activitate de voluntariat ajunge să îți ofere satisfactie?

Am intrat în case unde dormeau toți într-un pat. Le-am cumpărat paturi supraetajate pentru copii și mobilier pentru a sevi masa. După 6 luni am trecut din nou să îi vizitez și am observat cum toate lucrurile sunt păstrate ca și cum ar fi noi. Curățenie exemplară. Îngrijesc bunurile primite și nu își bat joc de ce li se oferă. Sunt și cazuri în care, din păcate, lucrurile primite sunt vândute la magazinul sătesc pentru țigări și băutură.

Ce poate face statul pentru aceste cazuri?

Din nefericire sunt puține primării în județ care au serviciul de asistență socială. Se lucrează cu asistenți sociali, unii cu jumătate de normă, unii direct în subordinea primarului. Pentru că nu există suficient personal și nici resurse financiare, nu se lucrează pe prevenție. Lucrătorii sociali sunt îngropați în hârtii. Trebuie să facă dosarele de alocație, ajutor social, subvențiile pentru hrană, subvențiile pentru încălzire. Acesta este un factor care duce ca de la un an la altul cazurile ce ajung în evidență să se înmulțească. Familiile în nevoie ajung să mai facă un copil pe care nu îl pot întreține. Nu se lucrează cu părinții pentru a gestiona relațiile cu copiii. Sunt case în care mergem și fetița de 16 ani a ajuns să fie însărcinată. Stau toți sub același acoperiș și nici nu se știe cine e tatăl viitorului copil.

contras2

Statul ar trebui să implementeze servicii de asistență socială la nivel de primării ar trebui angajați mai mulți asistenți sociali cu studii și evaluări.

Un caz trist care m-a emoțioant enorm este cel al celor două fetițe dintr-un județ învecinat. Mama a două minore moare. Fetele rămân cu tatăl alcoolic. Acesta, în stare de ebrietate le aruncă în stradă, iarna, în zăpadă. Fetele ajung într-un centru de plasament. Poliția și DGASPC-ul, asistentul social din localitate militează pentru reintegrarea copilelor aflate în plasament în familia biologică. Adică fetele sunt scoase din centru și redate tatălui alcoolic.  Cazul dovedește faptul că instituțiile statului sunt depășite. Aceste instituții consideră după o evalaure sumară că tatăl e ok și permite fetelor să fie scoase din centrul de plasament și redate spre creștere tatălui biologic. Acesta din nou aflat în stare de ebrietate o violează pe fetița mai mare. Și aici ajungem la angajații din sistemul social românesc.

Sistemul e plin de nepoți, putred de corupt.  În multe situații resursa umană nu e de calitate. As vrea să fiu bine înțeleasă: Nu doresc să jignesc pe cei care sunt dedicați trup și suflet și care lucrează în sistem. Sunt foarte mulți oameni de calitate dedicați meseriei dar care sunt legați de mâini și de picioare și îngropați în hârțogărie.

În acest an ai decis ca pentru o perioadă de 5 zile să adopți o fetița dintr-un centru de palsament. Copila va locui cu tine și fetița ta în perioada Crăciunlui. Cât de dificil ți-a fost să îți fie acceptată cererea de a oferi o casă, alta decât casa de copii unui suflet de om?

Sistemul nu te încurajează să faci astfel de fapte.  Birocrația e stufoasă. În primul rând a fost nevoie de o cerere către centrul de plasament, către serviciul social, către primărie. S-a demarat o anchetă socială. A trebuit să fac dovada veniturilor. Apoi o anchetă privind condițiile de locuit. După toate acestea mă întorc cu toată documentația la centrul de plasament și aștept confirmarea cererii. Am primit acordul final dar trebuie să recunosc faptul că a fost multă umblătură.

Sunt multe familii care își doresc să adopte un copil, să ofere un cămin cald cel puțin în perioada sărbătorilor acestor fiinte nevinovate care au ajuns în aceste centre. Nu îți poti închipui câtă bucurie se vede pe fața lor atunci când mergem cu cadori. Ar trebui mai mult efort din partea statului iar statul să sprijine mai mult cazurile acestea. În altă ordine de idei sunt oameni la care nu ajunge și nu ar ajunge nimeni să le treacă pragul dacă nu am fi noi voluntarii. Statul oferă pensii și pensii de handicap cu sume din care nici medicamentele nu și le pot achiziționa. Stau fără electricitate, fără apă curentă. Nu văd și nu se pot mișca. Nu au pe nimeni. E greu sa pleci de la ei din casă. Îți dau lacrimile pentru că te simți inutil pentru că deși ai încercat să ajuți ai sentimentul că nu ai făcut destul. Sunt case unde am mers cu pachete la bătrâni și nu ne-au lăsat să ieșim pe poartă fără să acceptăm o punguță cu mere sau o bucată de branză.

Există familii care trăiesc în condiții inumane. Am strâns bani să le ridicăm o căsuță și am ajuns să stam mai bine de un an de zile pentru ca o primărie din județ, nu precizez comuna,  să găsească un teren din domeniul public, să putem începe lucrările pentru o căsuță. După un an de tratative cu primăria respectivă, până la urmă am primit un versant pe care nu poți să faci nimic. Sunt comune depășite de numărul mare de rromi și s-au învățat să trăiască cu ei și îi lasă în legea lor și în stilul lor de viață.

Aș dori să vă imaginați: Un tată care își crește singur 2 fetițe, după ce mama le-a abandonat, stând în curtea unei case dărăpănate și spălând haine la covată. În curte pe sfoară sunt întinse la uscat hainele fetițelor. Când le-am vizitat le-am întrebat pe fetițe ce își doresc cel mai mult și mai mult? Ce le lipsește pentru a le putea ajuta. Și fetele și tatăl au susținut că au de toate. Una dintre fete cu o voce tremurândă ne-a spus mai mult în șoaptă că și-ar dori o mașină de spălat pentru ca tatăl să nu mai fie nevoit să spele cu mâna. Ce doresc să evidențiez prin acest caz e că sunt copii care nu îndrăznesc să viseze la jucării, la haine de firmă sau la  gadget-uri. Pentru ei acea mașină de spălat era totul. Nu aveau apă curentă așa că a fost nevoie de o mașină semiautomată. Printr-o minune, s-au aliniat astrele, iar a doua zi familia respectivă a primit o mașină de spălat. Când le-am dus-o s-au bucurat mai mult dacă ar fi primit orice jucărie.

Am intrat în case în care trăiesc copii care nu știu să deschidă o ciocolată, să defacă o banană sau o clementină. Nu e normal ca în 2021, când vorbim de tehnologizare și avem bănci cu WIFI în oraș, în sate există copii care primesc o ciocolată și nu știu ce e, se uită la ea și nu știu ce să facă. E o imagine foarte dureroasă și tu, ca individ, te simți vinovat când știi câtă mâncare ai aruncat în urmă cu o zi pentru că nu ai mai avut chef să o mănânci.  Aceste imagini triste din păcate ne responsabilizează ca societate, de aceea repet că ceea ce pentru noi înseamnă puțin pentru unii e totul.

Un copil de 18 ani a rămas orfan alături de 4 frați minori. Cum îl ajuți la vârsta asta? Îi era foarte simplu să meargă în Italia la lucru. Frații lui minori ar fi ajuns într-un centru de plasament. Acel frate mai mare a preferat să rămână în țară  și să își crească frații mai mici. L-am văzut cum pe timp de iarnă lucra fără încălțăminte adecvată (în tenși), la vecini să aducă un ban cinstit în casă pentru a pune o coajă de pâine pe masă.  Pentru frații săi mai mici a devenit și mamă și tată.

contras3

Sunt voci care spun că astfel de acțiuni trebuie făcute în liniște. Părerea mea este că într-o societate în care se promovează toate non-valorile trebuie să existe voci care să promoveze și astfel de activități de întrajutorare a semenilor. Există persoane care se implică în viața comunității și care vor să schimbe ceva. Atât cât pot ei. Dacă fiecare dintre noi ne-am uita în jurul nostru și ne-am implica mai mult și am reuși să schimbăm un destin am putea spune că trăim într-o societate perfectă. Trăim vremuri grele pentru omenire. Consider că e timpul să dăm dovadă de empatie pentru semenii noștri care nu au fost atât de norocoși ca și noi. Fiecare dintre noi putem să facem un bine pentru că bucuria oamenilor pe care îi ajutăm devine bucuria noastră.

Foto: Rocsana Contras/ Facebook

Category

zilele clujului

debrecen

 

victoria