Marian Godină, despre plăcuţele M...E PSD: “Urmările acestui "război" prostesc vor fi decontate de Poliția Rutieră”

marian godina

Poliţistul Marian Godină reacţionează la scandalul iscat de plăcuţele M...E PSD, ridicate de Poliţia Rutieră pe motiv că nu sunt legale, şi afirmă că ceilalţi colegi care l-au verificat anterior trebuie să se aştepte la o citaţie, asta dacă decizia de luni este una corectă.

"Dacă aş fi poliţist de frontieră sau rutier şi aş fi controlat celebra maşină în trafic, anterior întocmirii dosarului penal de către alţi colegi, nu m-aş simţi prea confortabil acum şi m-aş aştepta la vreo citaţie. Pentru că ori colegii mei greşesc acum, ori eu am greşit când l-am lăsat pe şofer să plece. Cert e că, din păcate, urmările acestui "război" prostesc vor fi acum decontate de Poliţia Rutieră", a scris  Marian Godină, pe Facebook.

Brigada Rutieră transmite că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ştefănescu, românul care conduce maşina M...E PSD, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.

comentariu godina

Răzvan Ştefănescu, rămas luni fără permis şi plăcuţe, susţine că a mai fost oprit de patru ori de Poliţie, dar a fost lăsat să plece fără probleme. Omul cataloghează gestul ca fiind hărţuire.

 

Category

aeroport

victoria

Profile picture for user InfoCluj.eu